Gandul: << Liderul Uniunii a mai spus, pentru Gândul, că promulgarea Legii educaţiei este în continuare “o condiţie pentru rămânerea UDMR la guvernare”.>>
Ce să înţelegem din această declaraţie a lui Marko? Cumva un santaj la adresa Guvernului şi a lui Băsescu? Adică, dacă nu fortaţi angajarea răspunderii pe proiectul Legii Educaţiei, negociat in coaliţie, rupem coaliţia!
Aşadar, PDL şi mai ales Băsescu se află într-o situaţie foarte maro… între fuculiţa UDMR şi cuţitul suspendării.
Furculiţa UDMR
UDMR presează guvernul să îşi angajeze răspunderea, în pofida deciziei Curţii Constituţionale care a declarat procedura ne-constituţională. Oricât ar da-o pe după vişin cu şopârla aia introdusă în motivarea CCR privind decizia de neconstituţionalitate a procedurii de angajare a răspunderii, decizia în sine e de “Neconstituţionalitate”. Iar motivarea, oricât ar trage de ea PDL si UDMR, nu poate sta în locul deciziei propriu-zise care spune clar: procedura angajarii răspunderii în acest caz e neconstituţională.
Aşadar, furculiţa UDMR constă în următoarea dilemă: ori încălcaţi decizia CCR, ori ramâneţi fără majoritate în Parlament.
Cuţitul suspendării
Pe de altă parte, dacă îşi vor angaja răspunderea, iar Băsescu promulgă legea, atunci e foarte probabil ca opoziţia să declanşeze suspendarea. În fond e la fel ca în cazul Legii pensiilor, când PSD a ameninţat cu suspendarea, iar Băsescu n-a avut curajul să mai joace totul pe ultima carte. De data asta mai era şi necunoscuta (sau necunoscutul) Blaga. Si atenţie! suspendarea lui Băsescu nu înseamnă ieşirea de la guvernare a PDL-UNPR-UDMR… deci ar putea întruni nemulţumirea anti-udriştilor din PDL, fără riscul de a pierde guvernarea.
Dar de ce ar declanşa opoziţia suspendarea? Pentru că, la fel ca în cazul Legii pensiilor, adoptarea Legii educaţiei prin angajarea răspunderii ar fi ilegală (neconstituţională – CCR o spune, oficial!). Deci, la fel ca în cazul Legii pensiilor, dacă Băsescu ar promulga Legea educaţiei adoptată prin încălcarea legii, ar deveni la fel de părtaş la ilegalitate cum ar fi fost în cazul promulgării Legii pensiilor numărată de Anastase. Acum motivul suspendării ar fi mai clar ca niciodată: Curtea Constituţională a spus negru pe alb că procedura angajării suspendării e ne-constituţională. Deci ar fi chiar justificat să susţii că prin promulgare, Presedintele ar încălca prevederile Constituţiei, iar supendarea ar fi chiar intemeiată.
In aceste condiţii, mai poate crede cineva că Basescu ar avea curajul să treacă printr-un vot de suspendare în Parlament după toată nebunia de la MAI, când s-a vazut cum mişcă Blaga?
Iar dacă ar ajunge pe mâna poporului… sunt convins că ar fi referendumul cu cea mai mare cotă de participare, iar de această dată 75% ar fi împotriva lui Băsescu… nu în favoarea sa.